Fostul manager al Stelei, Adrian Ilie, crede că echipa din Ghencea a intrat în criză întrucât a adoptat o politică greșită de transferuri în vară.
„Cobra” spune că steliștii au greșit în momentul în care, la finalul stagiunii trecute, s-au debarasat de Mendoza și Pepe Moreno, doi jucători care deja se adaptaseră la cerințele campionatului românesc. „Cred că Steaua ar fi trebuit să mai păstreze din fotbaliștii aduși în iarna trecută. Mendoza era liber de contract, putea să mai semneze pe încă un sezon. În plus, el și cu Pepe aveau șase luni de când erau în România și se adaptaseră”, a spus Ilie la Sport.ro. În schimb, fostul internațional s-a mândrit cu faptul că trei dintre jucătorii aduși de el au confirmat, dar a insistat că aceștia nu dau, deocamdată, randamentul maxim. „La Steaua am avut un aport în aducerea lui Kapetanos, a lui Arthuro și a lui Tiago. Primii doi sunt peste Pepe Moreno, dar au nevoie de timp pentru a arăta ce pot cu adevărat”, a continuat „Cobra”. El a vorbit și despre noul tehnician din Ghencea: „Dorinel nu a schimbat multe la Steaua față de perioada în care Lăcătuș era antrenor, dar, sincer, nici nu era nevoie de așa ceva”.
5 reușite a contabilizat în tricoul Stelei columbianul Jose Moreno, căruia nu i-a fost prelungit contractul în această vară
4 goluri a înscris pentru roș-albaștri Pantelis Kapetanos, grecul reușind să marcheze și în derby-ul cu Dinamo
2 goluri sunt trecute în dreptul brazilianului Arthuro, unul în campionat și altul în Liga Campionilor, în meciul din Ghencea cu Lyon
2 goluri a marcat Andres Mendoza pentru Steaua, peruanul remarcându-se însă prin alte numeroase pase decisive
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER